Şoferii sunt exasperaţi: Coloană pe 10 kilometri la intrarea pe Centura de Vest din Ploieşti, din cauza sensului giratoriu nou

Autor: Laura Petrescu 01.07.2019

Circulaţia se desfăşoară cu dificultate, luni dimineaţa, pe DN 1, la intrarea pe Centura de Vest a Ploieştiului, sensul de mers spre Bucureşti, din cauza unui sens giratoriu nou construit, care nu poate prelua valorile mari de trafic. Coloana de maşini are peste 10 kilometri.

Potrivit Poliţiei Prahova, luni dimineaţă, pe DN 1 este coloană în mişcare de la km 76 (Băicoi) până la km 66 (giratoriu benzinărie).

„Sunt valori de trafic care nu pot fi preluate eficient de giratoriul de la benzinărie”, arată sursa citată.

Sensul giratoriu nou construit, aflat la intrarea pe Centura de Vest a Ploieştiului, a fost finalizat în urmă cu aproximativ o lună. Lucrările au fost făcute de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, la iniţiativa Consiliului Judeţean Prahova, acestea fiind începute în primăvară.

„Ne-au sesizat cei de la Poliţie despre situaţia create. Am luat legătura cu CNAIR. Soluţia este crearea unei benzi directe ca să preia traficul care merge spre Capitală”, a declarat Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.

Valoarea lucrărilor a fost de aproximativ două milioane de lei.