Liberty Steel finalizează achiziţia Sidex Galaţi, împreună cu celelalte active europene, în cadrul unei tranzacţii de 740 mil. euro

Autor: Răzvan Botea 01.07.2019

Liberty Steel, companie britanică din siderurgie condusă de indianul Sanjeev Gupta, a finalizat achiziţia activelor europene, inclusiv combinatul Sidex de la Galaţi. Valoarea tranzacţiei a fost de 740 mil. euro, anunţă compania.

„Aceasta este cea mai mare tranzacţie într-o singură tranşă realizată de GFG, în urma căreia Alianţa ajunge la un număr de aproximativ 30.000 de angajaţi în 30 de ţări”, scriu reprezentanţii companiei.

Cele şapte unităţi europene achiziţionarte deţin în total un număr de 14.000 de angajaţi şi includ fabrici de oţel din Ostrava în Republica Cehă şi Galaţi în România, precum şi laminoarele de la Skopje (Macedonia de Nord), Piombino (Italia), Dudelange (Luxemburg) şi două fabrici în apropiere de Liège în Belgia. Centrele de servicii se află în Franţa şi Italia.

Aceste unităţi, cu o capacitate totală de laminare de peste zece milioane de tone pe an, furnizează oţel pentru mai multe industrii din Europa, printre care sectorul de construcţii şi al produselor de infrastructură, industria automobilelor, industria aerospaţială, de energie, de echipamente industriale, de produse de consum şi de materiale de construcţii. Liberty Steel îşi propune ca în următorii trei ani să crească cu aproximativ 50% vânzările cu ajutorul acestor unităţi de producţie, se mai arată în anunţul companiei.