Opinie Daniel Anghel, PwC România: Amnistia fiscală şi hazardul moral. Un mesaj periculos care poate fi evitat

Autor: Daniel Anghel, Partener, Liderul departamentului de consultanţă fiscală şi juridică, PwC România 01.07.2019

Normele sociale şi culturale au un impact major asupra conformării la plata taxelor, documentat de-a lungul timpului de numeroase studii. Iată de ce  elaborarea politicilor fiscale trebuie mereu să ţină cont că aspectele comportamentale pe care le generează se vor repercuta, ulterior, asupra nivelului de încasare.  O decizie de amnistie fiscală, indiferent sub ce formă ar fi prezentată sau ce cauze ar determina-o, luată într-un climat marcat de neîncredere, poate să inducă hazardul moral, să devină un stimul pentru asumarea riscului de neplată a taxelor şi percepţia că neconformarea este o practică acceptată de autorităţi şi acceptabilă social. Pe termen lung acest efect este mai mare decât recuperarea unor sume la buget pe termen scurt pentru că modelează negativ comportamentul contribuabililor şi afectează normele sociale.

Din aceste motive am susţinut şi până acum că o eventuală amnistie trebuie să fie bine fundamentată şi dublată de planuri concrete şi eficiente pentru conformarea la plată. Cu alte cuvinte, politicile asumate trebuie să cuprindă şi o serie de stimuli pentru bunii platnici care reprezintă majoritatea contribuabililor astfel încât să transmită mesajul clar că amnistia e doar o măsură extraordinară şi, în niciun caz, o recompensă pentru cei care nu se conformează.

Ministerul de Finanţe şi ANAF au înaintat, zilele trecute, două pachete de măsuri: pentru restructurare financiară, respectiv de îmbunătăţire a administrării fiscale. Din nota de fundamentare a proiectului privind restructurarea financiară rezultă că 15% dintre contribuabilii activi înregistraţi fiscal din România, persoane juridice şi fizice, adică 251 mii de entităţi publice şi private, datorau aproximativ 29,6 mld lei către bugete, la finalul anului trecut. În primele patru luni din 2019, autorităţile reuşiseră să recupereze aproximativ 2% din totalul acestor creanţe. În acelaşi timp aceste entităţi aveau în jur de 500 mii de salariaţi.

Cifrele ilustrează o situaţie destul de sumbră în care statul este aproape în imposibilitatea de a mai încasa creanţele, iar debitorii se află la limita insolvenţei. O restructurare a datoriilor pentru a mai recupera o mică parte şi pentru a evita falimentul, implicit pierderea locurilor de muncă, pare rezonabilă.

Mai exact, proiectul prevede două categorii de facilităţi. Prima categorie vizează măsuri de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion lei, (însemnând plan de restructurare realizat de un expert independent, plată eşalonată şi supraveghere fiscală cu beneficiul ştergerii a până la 50% din datorii etc). Cea de-a doua se referă la anularea accesoriilor celor care achită obligaţiile bugetare principale până la 30 noiembrie 2019 pentru datoriile sub un milion lei sau de peste un milion care nu pot beneficia de restructurare. Planul de restructurare financiară şi condiţiile aferente vor fi destul de dificil de îndeplinit, astfel că estimarea ministerului, potrivit căreia în jur de 2800 dintre aceşti contribuabili vor putea aplica planuri de restructurare, pare realistă.

La rândul său, ANAF a publicat un plan amplu de măsuri pe diverse paliere – de la reducerea numărului de declaraţii fiscale, extinderea si îmbunătăţirea tehnicilor de control electronic si implementarea SAF T în sistem pilot la marii contribuabili până la realizarea analizei de risc la contribuabilii pentru care se solicită deschiderea procedurii de insolvenţă sau a unui inventar al societăţilor comerciale din punct de vedere al situaţiei financiare. Pentru a oferi recunoaştere contribuabililor oneşti este propusă inclusiv publicarea unei ”liste albe” a celor care sunt buni plătitori,

Este remarcabil că de această dată atât Ministerul de Finanţe, cât şi ANAF au pus în dezbaterea publică statistici şi argumente, renunţând la adoptarea fără consultare a unor decizii majore pentru contribuabili. Înţelegem, pe de o parte, preocuparea autorităţilor pentru recuperarea unei părţi din creanţe, precum şi pentru menţinerea în viaţă a unor companii –  deşi piederile repetate şi datoriile acumulate pun sub un mare semn de întrebare rentabilitatea lor economică. Totodată, ar trebui atent analizate cauzele care au făcut posibilă acumularea unor arierate bugetare atât de mari şi care a fost rolul administrării fiscale în acest proces. Doar în acest mod vor fi prevenite situaţii similare în viitor.

 Dacă unele dintre practicile de până acum au permis ca suma obligaţiilor fiscale neachitate să ajungă la aproape 30 miliarde de lei, cu şanse foarte reduse de recuperare, este evident că există portiţe care trebuie închise. Pe de altă parte planurile destinate contribuabililor corecţi nu trebuie să se rezume la eliminarea câtorva declaraţii fiscale sau la ajustarea unor practici. Încrederea în sistemul fiscal care generează comportamente corecte poate fi construită în timp cu eforturi mari de reformă a întregii administraţii, în principal prin informatizare care va ajuta la simplificarea tuturor proceselor şi la mai multă transparenţă fiscală. În caz contrar, peste un an sau doi ne vom afla din nou în situaţia de a discuta despre datorii neplătite, amnistii fiscale şi povara conformării pentru cei care îşi onorează plăţile către buget.

Concluzionând, o decizie cu implicaţii mari pe mai multe planuri – bugetar, fiscal, dar mai ales al mesajului transmis societăţii – va genera atât argumente pro, cât şi contra. În cazul în care va fi pusă în practică, pentru a limita riscul de hazard moral trebuie să fie însoţită de măsuri pe termen lung de îmbunătăţire a administrării fiscale care să elimine posibilitatea reapariţiei unor condiţii similare şi să încurajeze, totodată, conformarea fiscală. Multe dintre acestea se află în planurile ANAF, să sperăm că vor fi şi aplicate.