Sidex are un nou proprietar: Pleacă un investitor indian, vine un alt investitor indian. Ce se întâmplă cu miile de locuri de muncă?

Autor: Răzvan Botea 02.07.2019

Liberty Steel, companie britanică din siderurgie, controlată de omul de afaceri indian Sanjeev Gupta, a finalizat achiziţia activelor europene, inclusiv combinatul Sidex de la Galaţi. Valoarea tranzacţiei a fost de 740 mil. euro.



Sidex Galaţi a fost operat, între 2001 şi 2019, de ArcelorMittal, companie controlată de miliar­darul indian Lakshmi Mittal.  Anterior finalizării tranzacţiei, reprezentanţii GFG (Gupta Family Group - care controlează Liberty Steel)) au anunţat că vor să preia şi să păstreze toţi angajaţii combinatului, dar şi să dubleze capacitatea de producţie a combinatului de la Galaţi.

„Este o misiune grea, dar nu imposibilă. Trebuie să plecăm de la premisa că este bine intenţionat (Sanjeev Gupta - n. red.) şi vrea să facă. Părerea mea este ca în faza iniţială s-a lansat în nişte promisiuni pe care n-o să le poată realiza uşor. Pentru creşterea capa­cităţii şi producţia de valoare adăugată sunt necesare investiţii de 400-500 mil. euro. Pe lângă problema creditării, în România in­ter­vine problema forţei de muncă cali­ficate“, a declarat pentru ZF Petru Ianc, preşe­dintele Societăţii Române de Metalurgie.