ZF Live. Ion Milea, Muntenia Global Invest: Investitorii trebuie să fie precauţi după creşterea acţiunilor din S1/2019. Deocamdată ei merg puţin orbeşte, doar-doar să nu se întâmple ceva rău

Autor: Tibi Oprea 02.07.2019

Ion Milea, director al Mun­tenia Global Invest, una dintre cele mai vechi societăţi de brokeraj, spune că deşi bursa românească are în 2019 cea mai bună primă jumătate a unui an din 2007 încoace, cu un plus de 29% cu tot cu divi­dende, încrederea investitorilor în situaţia fiscală a scăzut şi că orice rezultat bun este privit cu scepticism.

„În ultimele zile am răsuflat uşuraţi că bursa şi-a revenit. Ziceam acum câteva luni, când nu ştiam ce se va întâm­pla, că dacă Ordonanţa 114 va fi recti­ficată în bine, preţurile vor reveni la va­loarea din decembrie, iar acestea sunt chiar mai mari decât atunci. După pă­rerea mea, încrederea în bursă nu a crescut în ultimul timp. Pentru că in­vestitorii au văzut ce s-a întâmplat în ulti­mele luni, nu mai au încredere în ce se întâmplă din punct de vedere fiscal şi atunci privesc totul cu foarte mare atenţie. Orice rezultat bun este privit cu foarte mare atenţie”.