Economia mondială în curs de încetinire primeşte o doză de vitamine dintr-o sursă neaşteptată: persoanele cu vârste de peste 65 de ani care refuză să se pensioneze

Participaţia la forţa de muncă în cazul persoanelor cu vârste cu­prin­se între 55 şi 64 de ani a în­ce­put să crească la nivelul eco­no­miilor avansate la începutul se­colului, inversând astfel decenii de scăderi. În jurul anului 2010, participaţia în cazul per­soanelor cu vârste de 65 de ani şi peste a început să urmeze o tendinţă ascendentă, atin­gând un maxim pe aproape o jumătate de secol de 15,3% la nivelul lumii dezvoltate anul trecut.

Creşterea participării la forţa de muncă a per­soanelor cu vârste de peste 55 de ani în Italia, Japonia, Statele Unite, Marea Britanie, Germania şi Franţa din 2001 echivalează cu un total de 18,8 milioane de muncitori, sau un impuls de 5,5% dat ofertei de forţă de muncă, potrivit datelor Organizaţiei pentru Co­operare şi Dezvoltare Economică.

Valul „cărunţilor“ are drept origine schim­bările legate de pensii, starea mai bună de să­nă­tate şi o educaţie superioară, şi are mai mul­te posibile implicaţii pozitive: ar pu­tea prelungi ac­tuala expansiune a secto­ru­lui de business fur­nizând angajaţilor un nu­măr mai mare de mun­citori pe măsură ce şo­majul atinge noi mi­nime. Fenomenul com­pensează impactul ne­ga­tiv asupra creşterii eco­nomice a îmbătrânirii populaţiilor şi consolidează finanţele publice.

„E nevoie ca mai mulţi oameni, un pro­cent mai mare din populaţie, să se alăture for­ţei de muncă pentru a genera aceeaşi pro­duc­ţie“, arată Petia Topalova, economist în ca­drul Fondului Monetar Internaţional. „Acest feno­men este foarte necesar pentru majorita­tea acestor ţări pentru că populaţiile este de aştep­tat să scadă în cea mai mare parte a lumii dezvoltate în următorul deceniu.“

Participarea celor cu vârste mai înaintate la forţa de muncă a început să scadă în jurul anilor ‘70 în mare parte din cauza politicilor care încurajau pensionarea anticipată, cum ar fi reducerea vârstei de pensionare şi beneficii generoase de şomaj.

Apoi, în anii ‘90 mai multe ţări au luat-o în direcţia opusă. Italia a adoptat legi care ma­jo­rau treptat vârsta de pensionare anticipa­tă la 61 de ani până în 2011 de la 52 în 1996. În 1998, Germa­nia a început să reducă benefi­ciile de pen­sii pentru cei care se pensionau anticipat. În apropiere de începutul noului secol, aceas­ta a redus de asemenea durata maximă a be­neficiilor de şomaj pentru muncitorii mai în vârstă. Participaţia celor cu vârste cuprinse între 55 şi 64 de ani a crescut la 73,6% în 2018 de la 43,1% în 2003.

Creşterea speranţei de viaţă a jucat de asemenea un rol. Unii muncitori mai în vârstă au continuat probabil să muncească şi din cauza economiilor inadecvate pentru vârsta pen­sionării, mai ales după ce criza financiară a erodat valorile acţiunilor şi locuinţelor.

În timp ce populaţiile în curs de îmbă­trâ­nire încetinesc creşterea economică la nivel mondial, aceasta ar fi fost chiar şi mai lentă în lipsa participării în creştere a muncitorilor.

Tendinţa are implicaţii pentru finanţele publice. Cu mai multe persoane active pe mă­sură ce se apropie sau trec de vârsta pen­sionării, acestea continuă să plătească taxe şi multe nu retrag beneficii, îmbu­nătăţind solvabilitatea sistemelor publice de pensii.

Şi totuşi, această participare în creştere nu este suficientă în sine pentru a compensa impactul negativ asupra creşterii al popu­laţiilor în curs de îmbătrânire în următoarele decenii, în special în ţări cu un ritm alert de îmbătrânire a populaţiilor ca Japonia şi Germania.

În plus, mişcările populiste din Europa ameninţă să deraieze politicile menite să ţină muncitorii mai în vârstă în câmpul muncii, arată Axel Borsch-Supan, economist în cadrul Munich Center for the Economics of Aging.

Totuşi, Keese atrage atenţia asupra cazului Japoniei, care continuă să sfideze problemele economice în pofida vârstei înaintate a populaţiei sale. În 2018, 77% din japonezii cu vârste între 55 şi 64 de ani erau activi, faţă de 68,2% în 2011.

„Dacă şi alte ţări ar urma calea Japoniei, ar exista posibilitatea ca ratele ocupării forţei de muncă să crească semnificativ, chiar şi de la nivelurile actuale ridicate“, remarcă Keese.