Conferinţa ZF/BT Hello, Iaşi! Anca Gheorghică, proiectul REDU: Sunt din ce în ce mai mulţi români care preferă lucruri unicat sau cu valoare adăugată

Autor: Mădălina Dediu Panaete 02.07.2019

Anca Gheorghică, membru în REDU, proiect dezvoltat sub forma unei întreprinderi sociale care transformă deşeurile din industria textilă în produse unicat, spune că există un interes din ce în ce mai mare pentru produsele realizate în cadrul întreprinderii şi că a reuşit să atragă şi clienţi din zona de companii.

„Am încercat şi am reuşit să avem clienţi din corporaţii prin intermediul cadourilor de tip corporate. Noi nu suntem un atelier de croitorie tradiţional, ci recuperăm deşeuri textile şi facem din ele de la penare, ambalaje reutilizabile, săculeţi, şorţuri de bucătărie, sacoşe reutilizabile etc. (...). Din ce în ce mai multe persoane preferă lucruri unicat sau care au o valoare adăugată”, a spus Anca Gheorghică în cadrul conferinţei Hello, Iaşi!, organizată de Ziarul Financiar cu sprijinul băncii Transilvania. Proiectul REDU a fost iniţiat în urmă cu circa cinci ani de Asociaţia Mai Bine, ONG cu peste şapte ani de experienţă în activităţi privind protecţia mediului.