Avertisment: căldura extremă ar putea arde 80 de milioane de locuri de muncă

Autor: Catalina Apostoiu 03.07.2019

Muncitorii din Europa au fost nevoiţi să se adapteze la temperaturi foarte ridicate în ultima vreme. Impactul strestului provocat de căldură asupra economiei mondiale până în 2030 va fi unul sever, potrivit ONU. Cei mai săraci vor avea cel mai mult de suferit, scrie Deustche Welle.

Majoritatea muncitorilor din Europa nu sunt obişnuiţi cu căldura extremă. Recent, temperaturi de 40 de grade C şi peste au afectat cea mai mare parte a continentului şi implicit productivitatea forţei de muncă a acestuia.

Iar potrivit unui nou raport al Organizaţiei Internaţionale a Muncii (ILO), o agenţie ONU care promovează stan­dardele de muncă la nivel mondial, lucrurile se vor înrăutăţi.

Raportul arată că o creştere importantă a stresului generat de căldură, având legătură cu schimbările climatice, ar putea eroda nivelurile productivităţii la nivel mondial cu echivalentul a 80 de milioane de locuri de muncă full-time până în 2030.

În termeni monetari, cifra respectivă echivalează cu pierderi economice de 2.400 miliarde de dolari (2.100 miliarde de euro) la nivel mondial.

Utilizând proiecţii bazate pe o creştere a temperaturilor la nivel mondial cu 1,5 grade Celsius până în 2100, raportul arată că dacă o astfel de creştere se va materializa, deja până în anul 2030 2,2% din numărul de ore lucrate la nivel mondial ar fi pierdute din cauza căldurii extreme şi stresului generat de căldură.

Estimarea respectivă în sine este conservatoare. Ultimele estimări ale Organizaţiei Meteorologice Mondiale a ONU indică posibilitatea ca temperaturile să urce cu 3-5 grade până la sfârşitul secolului.

Agricultura va fi cel mai puternic afectată. Aproape 1 miliard de persoane la nivel mondial muncesc în acest sector, acesta reprezentând astfel 60% din pierderile de locuri de muncă estimate până în 2030. Sectorul construcţiilor va avea de asemenea puternic de suferit.

Raportul include estimări detaliate al modului în care diverse regiuni ale lumii vor fi afectate. Impactul scăderii productivităţii va fi distribuit inegal. Sudul Asiei şi vestul Africii vor fi cel mai afectate. Peste 50 de milioane de locuri de muncă vor dispărea din regiunile respective.

Totuşi, deşi estimările sunt sumbre, autorii raportului arată că există soluţii. Aceştia îndeamnă guvernele să ia măsuri urgente pentru a evita riscurile. „Pentru adaptarea la această nouă realitate sunt necesare măsuri urgente din partea guvernelor, angajatorilor şi muncitorilor“.