Inflaţia din Turcia scade sub 16% în iunie

Autor: Catalina Apostoiu 04.07.2019

Rata inflaţiei din Turcia a întregistrat cel mai pronunţat declin din ultimele luni în iunie, alimentând aşteptările privitoare la o reducere a dobânzilor de către banca centrală a ţării către sfârşitul acestei luni, scrie Financial Times.

Preţurile de consum au avansat cu 15,7% luna trecută comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, faţă de o rată de 18,7% în luna anterioară. Scăderea din iunie, ce a urmat mai multor luni de declin gradual al inflaţiei, a fost generată parţial de o temperare a preţurilor la alimente. Cifra din iunie reprezintă cea mai scăzută rată a inflaţiei de la declanşarea crizei monetare din august anul trecut.