Deutsche Bank are în faţă costuri de restructurare de 5 miliarde de euro

Autor: Catalina Apostoiu 05.07.2019

Cea mai mare bancă germană se pregăteşte să anunţe un amplu proces de restructurare de ordinul miliardelor de euro, cele mai importante disponibilizări urmând să aibă loc în rândul bancherilor de investiţii, au declarat surse familiare cu situaţia pentru Reuters.

Procesul este aşteptat să coste banca până la 5 miliarde de euro, potrivit surselor citate. CEO-ul băncii Christian Sewing a promis în mai acţionarilor „reduceri dure“ în cadrul diviziei de investment banking. Deutsche Bank intenţionează să elimine între 15.000 şi 20.000 de locuri de muncă.