Fraţii Florea din Alba au ajuns la 128 mil. lei în 2018 cu Florea Grup, din activităţi de construcţii, transport, servicii hoteliere şi distribuţie de carburanţi

Autor: Alina-Elena Vasiliu 06.07.2019

Printre lucrările realizate de Florea Grup s-au numărat în trecut cele de reabilitare a cetăţii din Alba Iulia, precum şi execuţia centurii ocolitoare a municipiului Sibiu.

Businessul Florea Grup din judeţul Alba, deţinut de fraţii Marcel şi David Florea, a trecut în 2018 de pragul de 100 de milioane de lei, după o creştere de circa 40%.

Astfel, cifra de afaceri a ajuns la 128 de mi­lioa­ne de lei, în vre­me ce profitul s-a dublat faţă de anul anterior şi s-a situat la nouă milioane de lei, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe. În acelaşi timp, numărul mediu de angajaţi a ajuns anul trecut la 426, cu 28 mai mulţi decât în 2017.