Afacerile austriecilor de la Rosendahl au crescut în 2018 cu 27,5%. Compania a demarat anul trecut un proiect de investiţii de 3,5 milioane de euro în vederea extinderii capacităţii de producţie a fabricii din Satu Mare

Autor: Laurentiu Cotu 08.07.2019

Compania Rosendahl Nextrom, subsidiara locală a grupului austric Knill Gruppe, a realizat în 2018 o cifră de afaceri de 40,1 mil. lei (8,6 mil. euro), în creştere cu 27,5% faţă de anul anterior, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor şi calculelor ZF.

Compania a înregistrat anul trecut un profit net de 1,8 mil. lei (388.000 de euro), mai mult cu 24% faţă de anul precedent, conform datelor publice. Rosendahl Nextrom a avut anul trecut un număr mediu de 109 angajaţi, potrivit mfinaţe.ro