Acţiunile Digi s-au apreciat în iunie cu 18%, cea mai bună lună de la listarea din 2017 a companiei încoace. Indicele BET, plus 4%

Autor: Liviu Popescu 08.07.2019

Acţiunile Digi Communications (DIGI), companie care a stabilit cea mai mare ofertă de vânzare de acţiuni pentru un emitent privat la bursa românească, s-au apreciat cu 18% în luna iunie din anul 2019 şi au înregistrat astfel cea mai bună lună de la listarea din primăvara anului 2017 încoace, potrivit datelor agregate de ZF. 

Spre comparaţie indicele principal BET a urcat cu 4%, potrivit datelor BVB. Evoluţia acţiunilor Digi a fost susţinută luna trecută de programul de răscumpărare de acţiuni în contextul în care compania controlată de orădeanul Zoltan Teszari îşi achiziţionează acţiuni la un preţ minim de tranzacţionare egal cu cel din piaţă şi la unul maxim de 40 de lei, ceea ce susţine preţul de tranzacţionare.