Pavel, Mărgărit şi Asociaţii : Cum îşi pot valorifica la maximum bunurile companiile aflate în insolvenţă

Ziarul Financiar 08.07.2019

Companiile care au deschis procedura insolvenţei au nevoie de lichidităţi pentru continuarea business-ului. Una din metodele prin care pot obţine sumele necesare este valorificarea bunurilor prin procedura vânzării prin negociere directă în procedura insolvenţei. Un avocat specializat în restructurare şi insolvenţă poate ajuta o companie să valorifice la maximum activele prin această metodă şi într-un interval de timp optim, susţin reprezentanţii departamentului de Restructurare şi insolvenţă ai societăţii de avocatură Pavel, Mărgărit şi Asociaţii.

Procedura insolvenţei este o executare colectivă, publică, dat fiind că toate anunţurile privind bunurile scoase la vânzare apar în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.

Imobilele deţinute de o societate în insolvenţă pot fi vândute prin procedura negocierii directe în urma primirii unei oferte din partea unui potenţial cumpărător. Oferta include preţul şi modalităţile prin care acesta înţelege să achite bunul ce face obiectul masei credale. Lichidatorul prezintă oferta adunării generale a creditorilor, care trebuie să o aprobe. Oferta nu poate fi mai mică decât suma la care a fost evaluat bunul respectiv.