Ministerul Finanţelor a împrumutat ieri 1 mld. lei de la bănci, într-o emisiune de obligaţiuni suprasubscrisă de două ori, la o dobândă de 3,8% pe an

Autor: Roxana Rosu 09.07.2019

Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de titluri scadentă în iunie 2022 şi s-a împrumutat cu 998 mil. lei, aproape dublu faţă de volumul de 500 mil. lei programat, la o dobândă anuală de 3,85%. La licitaţie au participat şapte dealeri primari. Volumul total al cererii a fost de 1,65 mld. lei, din care ofertele competitive au totalizat 1,58 mld. lei. Rata cuponului a fost de 4%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului acceptat a fost de 3,85%. Din valoarea nominală adjudecată, de 998 mil. lei, suma oferită de bănci în nume şi cont propriu s-a ridicat la 830 mil. lei, iar ofertele necompetitive au totalizat 68 mil. lei. Ministerul Finanţelor a programat în luna iulie licitaţii pentru titluri cu o valoare de 4,2 mld. lei, în scădere cu 40% faţă de iunie, în condiţiile în care costurile de finanţare pe termen mediu-lung sunt pe un trend ascendent.