ZF LIVE. Daniel Pintilie, CEO al Watto: Dezvoltăm proiectul unei staţii în care românii îşi pot încărca autoturismele electrice în 12 minute
În România există 1.500-1.600 de maşini electrice care circulă în prezent, dar piaţa pe acest segment creşte în fiecare lună.
Costurile de construcţie ale unei staţii de încărcare a maşinilor electrice pot ajunge până la un milion de euro, iar prin intermediul unei astfel de staţii clienţii îşi vor putea încărca autoturismele electrice într-un timp record cuprins între 10 şi 12 minute.
„Planul este să creăm o staţie de încărcare de mare putere pentru maşinile electrice, începând cu România, urmând ca pe viitor să ne extindem şi în sud-estul Europei. Vom putea încărca aproximativ 80% din bateria maşinii electrice în mai puţin de 10-12 minute. Estimăm costuri de 500.000 – 1.000.000 de euro per locaţie“ a declarat în cadrul emisiunii de business ZF Live Daniel Pintilie, CEO al Watto, o companie românească care se ocupă de dezvoltarea unei reţele de încărcare a maşinilor electrice.