Surpriză: valoarea pieţei româneşti de smartphone-uri a scăzut cu 2,5% în primele 5 luni din 2019. Tiberiu Dobre, Samsung: Zona de top a suferit o contracţie în prima perioadă a anului, vorbim de zona de smartphone-uri de peste 1.000 de euro, care nu a evoluat conform aşteptărilor

Autor: Adrian Seceleanu 10.07.2019

Piaţa de smartphone-uri din România nu a păstrat tendinţa de creştere din punct de vedere valoric înregistrată în 2018 şi a înregistrat un recul în primele luni din 2019, în condiţiile în care utilizatorii şi-au mutat preferinţele din zona de smartphone-uri premium cu preţuri de peste 1.000 de euro către unele mai accesibile, din zona de preţ 800-1.000 de euro.

„Noi am avut o prognoză de 7-10% creştere a pieţei de smartphone-uri din punct de vedere valoric în acest an, dar din păcate primele patru luni de zile au arătat o contracţie. Avem un reviriment în luna mai dar încă nu putem să vorbim de un trend de recuperare. Pentru perioada ianuarie-mai, 2019 avem o scădere de 2,5% din punct de vedere valoric a pieţei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut“, a declarat într-un interviu pentru ZF Tiberiu Dobre, şeful diviziei de IT & comunicaţii mobile din cadrul Samsung România şi Bulgaria.