Statistică ingrijorătoare: Numărul şcolarilor şi preşcolarilor va scădea până în 2030 cu 12%

Autor: Alexandra Cepăreanu 11.07.2019
Populaţia tânără din România, cu vârstă preşcolară şi şcolară, va înre­gistra până în 2030 o scădere de 12 procente, ajungând astfel la un număr de 3,12 milioane de persoane, arată datele de la Institutul Naţional de Sta­tistică (INS). În prezent, datele oficiale arată că numărul persoanelor cu vârstă preşcolară şi şcolară este de 3,55 de milioane. De altfel, potrivit INS, până în anul 2060 numărul persoanelor cu vâr­stă preşcolară sau şcolară va ajunge la 2,15 milioane de persoane, în scă­dere cu aproape 40% faţă de numărul po­pulaţiei care se încadrează în această categorie de vârstă în prezent. 

„Se anticipează că populaţia re­zidentă tânără, de vârstă preşcolară şi şco­lară, va ajunge în anul 2030 la 3,12 mi­lioane persoane, iar în anul 2060 la numai 2,15 milioane persoane com­pa­rativ cu 3,55 milioane în prezent (în anul şcolar 2018/2019)“, se arată în co­mu­nicatul de presă transmis de INS. Totuşi, în 2017 speranţa de viaţă a crescut cu 1,2 luni faţă de anul 2016, ajungând la 75,73 de ani, iar durata medie de viaţă a unei femei este cu aproape 7 ani mai mare comparativ cu durata medie de viaţă a unui bărbat.