BMW îşi mută producţia de motoare în Germania din Marea Britanie înaintea Brexitului

Autor: Catalina Apostoiu 11.07.2019

BMW a relocat producţia de motoare în Germania înaintea ieşirii Marii Britanii din UE, a anunţat Oliver Zipse, şef de producţie în cadrul companiei, potrivit Financial Times. Odată cu lansarea primului model electric Mini în Oxford, Zipse a declarat că BMW şi-a relocat activitatea din Hams Hall pentru a se asigura că autovehiculele sale produse în Africa de Sud se conformează regulilor comerciale. Anterior, unele motoare produse în Marea Britanie erau exportate în Africa de Sud, unde erau asamblate pe maşinile comercializate în UE.