Veeam Software şi-a majorat afacerile locale cu 37% în 2018, la peste 96 milioane de lei

Autor: Ioana Nita 11.07.2019
Veeam Software, companie specializată în furnizarea de soluţii care asigură disponi­bili­tatea şi recuperarea datelor, cu sediul central în Elveţia, a raportat anul trecut o cifră de afaceri netă de 96,5 milioane lei (circa 20,7 mi­lioane euro) pentru operaţiunile din România, în creştere cu 37% comparativ cu 2017, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. 

Subsidiara locală Veeam, înfiinţată în urmă cu patru ani şi axată pe activităţi de suport pentru marketing şi vânzări, a înre­gistrat însă o creştere şi mai mare pentru pro­fitul net – 68%, acesta ajungând anul trecut la 3,3 milioane lei, conform aceleiaşi surse. În ceea ce priveşte numărul de angajaţi, com­pania a avut în medie 403 salariaţi în 2018, cu 90 mai mult faţă de 2017. În toamna anului tre­cut, reprezentanţii locali ai Veeam Software anunţaseră deja depăşirea pragului de 400 an­gajaţi per total, cu ţinta de a ajunge la o echipă de 500 de persoane până la finalul lui 2018.