Dr. Leahu tatonează Bursa de la Bucureşti pentru a trece graniţele României: Avem mai multe discuţii în acest sens

Autor: Tibi Oprea 11.07.2019

Lanţul de clinici dentare Dr. Leahu, cu afaceri de 29,5 mil. lei în 2018, intenţionează să-şi extindă operaţiunile şi în afara României, astfel că Ionuţ Leahu, directorul general şi cel care a pus bazele clinicilor în urmă cu opt ani, spune că ia în consi­derare chiar şi atragerea de capital de la bursa de la Bucureşti.

„Avem mai multe discuţii în acest sens, dar până acum nu am concretizat decât cu băncile. În România, dacă ai un plan de afaceri şi poţi demonstra că ai replicat modelul şi ai reuşit să ai succes, băncile sunt dispuse să te finanţeze. Eu mă gândesc clar că în următorii şapte ani doar o ieşire la bursă o să ne ajute să ne capitalizăm“, spune Ionuţ Leahu într-un interviu pentru Ziarul Financiar.

În prezent, la bursa românească este listată o singură com­panie care are tangenţe cu sistemul medical din Ro­mânia, respectiv MedLife, furnizor de servicii medicale cu o valoare de piaţă de 684 milioane de lei.

Compania, care are în acţionariat şi fonduri de pensii administrate privat Pilon II, dar şi Fondul Suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, cu active de 1.000 de miliarde de dolari, s-a listat în decembrie 2016 la Bucureşti în urma unei oferte de 240 mil. lei.

Vânzarea de acţiuni a MedLife la Bucureşti a stabilit şi o premieră, „n contextul „n care a marcat ieşirea unui fond de private equity – V4C dintr-o companie românească.