JLL: Cererea netă de spaţii de birouri a crescut cu 43% în T2/2019 faţă de primul trimestru al anului, la 60.000 mp. Companiile din IT şi farma, cele mai active pe segmentul închirierilor

Autor: Cristina Bellu 11.07.2019

“Dacă se va menţine ritmul actual şi în ultimele două trimestre din an, atunci ar putea fi depăşit cu cel puţin 20% nivelul înregistrat în total în 2018”



Cererea netă de spaţii de birouri a bifat o creştere de 43% în T2/2019 faţă de primul trimestru al anului, la circa 60.000 de metri pătraţi, reprezentând 52% din volumul tranzacţiilor de închiriere înregistrat în perioada aprilie-iunie. La nivelul primei jumătăţi a anului, cererea netă a reprezentat aproape 43% din totalul tranzacţionat, potrivit datelor furnizate de compania de consultanţă imobiliară JLL.

Capitala a atras cel mai mare volum de tranzacţii, respectiv 101.500 de metri pătraţi, reprezentând 88% din total, fiind urmată de Cluj-Napoca (aproximativ 6.200 de metri pătraţi), Timişoara (aproape 4.000 de metri pătraţi) şi Iaşi (3.550 metri pătraţi), companiile din IT, farma şi sectorul manufacturier fiind cele mai active pe segmentul închirierilor.

La nivel naţional, în acest interval, au fost închiriaţi peste 115.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri, valoare similară cu cea înregistrată în trimestrul al doilea din 2018.

„Piaţa de birouri continuă să performeze şi în 2019, ceea ce indică faptul că acest segment imobiliar a ajuns la un anumit grad de maturitate. Prezenţa dezvoltatorilor profesionişti, cu multă experienţă şi cu strategii adaptate noilor cerinţe ale chiriaşilor a contribuit la maturizarea pieţei. Aceasta se traduce printr-un echilibru între cerere şi ofertă şi uşoare fluctuaţii ale gradului de neocupare şi la nivelul chiriei medii”, spune Marius Şcuta, Head of Office Department JLL România.