După 20 de ani: grupul AFI Europe, proprietarul mallului AFI Cotroceni, mai face un pas spre preluarea Casei Radio din Bucureşti, un proiect de 1 miliard de euro

Autor: Bogdan Alecu 12.07.2019

♦ Proiectul Casa Radio a fost anunţat oficial la mijlocul anilor 2000, când s-au derulat operaţiuni de demolare a structurii existente, însă apoi proiectul a fost abandonat ♦ Terenul pe care se află Casa Radio are o suprafaţă de 10 hectare, la o valoare estimată de 100 mil. euro ♦ Proiectul a fost concesionat în 2005 pe o perioadă de 49 de ani, iar această concesiune trebuie prelungită, altfel proiectul ar deveni nerentabil.



AFI Europe, proprietarul mallului AFI Palace Cotro­ceni, a anunţat ieri înche­ie­rea precontractului de vân­zare-cumpărare a pachetului ma­joritar al proiectului Casa Radio cu Plaza Centers NV.

În cazul în care AFI va dezvolta proiectul, valoarea investi­ţi­ei ar putea ajunge la peste un miliard de eu­ro în centre comerciale, birouri şi rezidenţial.

Pentru achiziţia pachetului de 75% din ac­ţiunile proiectului Casa Radio, AFI Europe plăteşte 60 mil. euro. Statul român controlează 25% din proiectul Casa Radio.