Grupul Gral Medical, afaceri de 80 mil. lei în S1/2019, adică un avans de 14%. „În august deschidem spitalul pentru tratarea cancerului de tiroidă. Investiţia în acest spital cu 10 paturi se ridică la 1 milion de euro şi permite tratarea a 1.000 de pacienţi anual.“

Autor: Mirabela Tiron 12.07.2019
Grupul Gral Medical, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa serviciilor medicale private, controlat de antreprenorul român Robert Şerban, a finalizat primul semestru din acest an cu afaceri de 80 de milioane de lei, în creştere cu 14% faţă de perioada similară a anului anterior, arată datele transmise de oficialii companiei.

„Creşterile cele mai însemnate, cu peste 15%, au fost realizate pe segmentul oncologic (reţeaua de centre şi spitale OncoFort) şi analize medicale de laborator. Totodată s-a menţinut creşterea peste medie şi în centrele din provincie prin reţeaua de clinici, spitale, laboratoare şi centre de recoltare“, a spus Robert Chiţan, directorul de promovare şi dezvoltare al Gral Medical.