Robert Anghel, ING: Odată ce banca se mută pe telefon, plăţile devin principalul vehicul de interacţiune cu clientul. Din toamnă clienţii ING vor putea obţine numerar de la bancomatele băncii şi dacă nu au cardurile la ei

Autor: Adrian Seceleanu 12.07.2019

Plăţile realizate de clienţi cu tele­fonul mobil, moment în care pe ecranul smartphone-ului le sunt afişate diferite mesaje generate de aplicaţiile utilizate în tranzacţie (ING HomeBank sau Apple Pay), vor deveni pentru bănci unele dintre cele mai importante vehicule de interacţiune cu utilizatorii, respectiv un prilej de a le su­gera acestora şi folosirea altor produse / servicii din portofoliu.

„Alături de autentificarea în aplicaţia mobilă ING HomeBank, plata cu telefonul devine cel mai mare vehicul de interacţiune cu clienţii, oportunitate care nu era oferită de cardul de plastic. Din momentul în care am atenţia clien­tu­lui pe ecranul tele­fonului lui, chiar pot să fac lucruri mari. Aceasta este vizi­unea noastră la ING, că totul va fi pe mobil şi că plăţile pot fi un supervehicul de inte­rac­ţiune a clienţilor cu toate produsele băncii“, a declarat într-un inter­viu pentru ZF Robert Anghel, director mobile pay­ments experience la ING România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa ban­cară locală.