Dan Barna: Suntem Game of Thrones ca viziune, dar ca energie suntem Star Trek-ul României

Ziarul Financiar 13.07.2019

„După toate lucrurile pe care am reuşit să le facem împreună în ultimii 3 ani, sunt sigur că avem o şansă reală ca USR PLUS să dea Preşedintele. Şi ştiu că aveţi curajul să intrăm în această competiţie. Ştiu că avem voinţa să mergem până la capăt pe acest drum. Suntem Games of Thrones ca viziune, dar ca energie suntem Star Trek-ul României. Vă cer doar să aveţi încredere în mine că vă pot reprezenta cu succes şi în calitate de candidat la Preşedinţia României, a afirmat Dan Barna, la Congresul de sâmbătă în care USR ale candidatul la prezidenţiale.

Câteva sute de delegaţi ai USR s-au reunit, sâmbătă, pentru a alege candidatul partidului la prezidenţiale. Congresul USR a început, sâmbătă dimineaţă, la Teatrul Naţional Bucureşti, cu binecunoscuta melodie din celebrul serial Urzeala Tronurilor (Game of Thrones - n.r.).

În competiţia internă a formaţiunii pentru alegerile prezidenţiale sunt înscrişi liderul USR Dan Barna, senatorul Mihai Goţiu, Dumitru Stanca şi Dragoş Dinulescu. În aceeaşi zi se întruneşte şi Consiliul Naţional al PLUS.

Consiliul Naţional al PLUS se desfăşooară în vederea desemnării candidatului PLUS la la prezidenţiale şi la Primăria Generală a Capitalei. Vor exista şi decizii referitoare la organizarea internă a partidului şi stadiul negocierilor care au loc, în aceste zile, la nivel european.