John McEnroe: Sunt uluit. Halep a dominat-o total pe Serena. Nici măcar nu a fost un meci

Autor: Alexandru Stanila 13.07.2019

John McEnroe (60 de ani), fostul lider mondial din ierarhia masculină şi triplu câştigător la Wimbledon, s-a declarat uluit după prestaţia entuziasmantă a Simonei Halep în finala feminină de la All England Club câştigată, sâmbătă, de româncă, contra americancei Serena Williams, scor 6-2, 6-2.

Fostul tenismen american a avut numai cuvinte de laudă la adresa sportivei din România şi a spus că finala de la Wimbledon 2019 "nici măcar nu a fost un meci", făcând referire la faptul că Halep a dominat-o pe Williams.

"Sunt uluit. Simona este uriaşă în acest punct al carierei sale. A fost sportiva superioară. Nu mă gândeam că o va intimida atât de mult pe Serena Williams. Halep a dominat-o total. Nici măcar nu a fost un meci. Sunt foarte rare situaţiile în viaţă când îţi iese totul atât de bine, iar astăzi s-a întâmplat", a declarat McEnroe, citat de BBC.

Simona Halep (7 WTA) a învins-o, sâmbătă, pe Serena Williams (10 WTA), scor 6-2, 6-2 şi a câştigat turneul de la Wimbledon, acesta fiind cel de-al doilea titlu de Mare Şlem obţinut de româncă, după cel de la Roland Garros, din 2018.

Finala feminină a durat doar 55 de minute.

Simona Halep este prima sportivă din România care câştigă turneul de mare prestigiu de la Wimbledon.