Google riscă o amendă dură după ce „discuţii“ ale clienţilor cu asistentul său vocal virtual au devenit publice

Autor: Adrian Seceleanu 15.07.2019

Gigantul american Google riscă o amendă usturătoare pe baza noului cadru european privind protecţia datelor personale (GDPR) după ce „discuţii” ale unor cetăţeni olandezi cu asistentul vocal virtual al companiei americane au devenit publice după ce au fost „scăpate” pe internet de o companie contractată pentru a asculta şi transcrie aceste dialoguri, scrie Bloomberg. Scandalul a izbucnit odată ce înregistrările au devenit publice, dar pentru unii clienţi o surpriză o constituie chiar faptul că discuţiile lor cu asistentul vocal virtual ajung să fie ascultate şi de oameni şi nu doar de „softul” din spatele serviciului. Investigaţia ar putea fi derulată de Autoritatea de protecţie a datelor din Irlanda, care a şi fost de altfel notificată de Google asupra incidentului la finele săptămânii trecute.

După ce televiziunea belgiană VRT a dezvăluit că firme contractate de Google au avut acces la înregistrări audio ale „convorbirilor” dintre oameni şi asistentul vocal al americanilor, gigantul online a anunţat că „mici porţiuni” din înregistrări sunt disponibile pentru specialişti în lingvistică, al căror rol este să ofere sugestii de îmbunătăţire al serviciului. Google a anunţat de asemenea că investighează incidentul care a dus la apariţia în public a înregistrărilor.