Cu vestă şi cască: George Copos „a pus bradul” pe clădirea de birouri pe care o construieşte lângă Crowne Plaza

Autor: Alex Ciutacu 15.07.2019

George Copos, acţionarul Ana Tower Offices, a participat astăzi la ceremonia „punerii bradului pe casă”, în urma încheierii lucrărilor de construire a structurii clădirii Ana Tower, turnul de birouri pe care îl construieşte în nordul Bucureştiului, potrivit unui anunţ oficial.

Astfel, Ana Towers Offices anunţă că au fost finalizate lucrările de construcţie a structurii clădirii. Lucrările sunt realizate de compania austriacă STRABAG iar graficul stabilit de dezvoltator împreună cu antreprenorul general este respectat întocmai. Lucrările vor fi finalizate în noiembrie 2019, când clădirea Ana Tower va fi dată în folosinţă.

În calitatea mea de dezvoltator imobiliar am fericirea de a marca, prin ceremonia punerii bradului pe casă, încheierea lucrărilor de construire a structurii clădirii ANA TOWER. Rămân fidel devizei mele: „Sunt român şi investesc în România!”. Aştept în continuare cu interes să aflu că autorităţile publice organizează ceremonia de Punere a Bradului pe Magistrala 6 de Metrou, care să lege Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni de Gara de Nord şi să deservească noul pol de business al Capitalei”, spune George Copos, acţionarul Ana Tower Offices.

Clădirea este închiriată în proporţie de peste 50 % unor corporaţii multinaţionale de renume internaţional iar dezvoltatorul „Ana Tower”este în faze avansate de negociere şi semnare a unor contracte de închiriere pentru restul spaţiului disponibil.

Finalizarea lucrărilor de construire a structurii au fost marcate de o ceremonie de „Punere a Bradului pe casă” la care au participat, între alţii, reprezentanţi ai dezvoltatorului (Ana Tower), finanţatorului (CEC Bank), proiectantului (Westfourth Architectures), constructorului (Strabag România), primului chiriaş (PriceWaterhouseCoopers).