Andreea Mitiriţă, Partener PwC România. Franţa impune “taxa digitală”: Cine urmează?

Fiind o decizie luată unilateral, taxa pe serviciile digitale adoptată de Senatul francez săptămâna trecută deschide o „cutie a Pandorei” atâta timp cât sfidează curentul majoritar susţinător al unei soluţii globale şi încurajează alte ţări să procedeze similar.  

Deja câteva state europene au proiecte legislative pregătite pentru a impozita marii giganţi digitali, pe fondul nemulţumirii generate de lipsa consensului dintre statele membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) unde discuţiile trenează de mai mulţi ani.

Totuşi opinia majoritară în privinţa taxei digitale este contrară măsurilor unilaterale pe motiv că vor crea atât probleme teoretice, de echitate a politicilor fiscale, dar şi tehnice, de implementare, fiind incompatibile cu tratatele privind evitarea dublei impuneri, Constituţiile ţărilor, legislaţia europeană sau eficacitatea inspecţiilor autorităţilor fiscale asupra contribuabililor stabiliţi în afara UE. Aplicarea unor taxe diferite de la ţară la ţară riscă să genereze o fragmentare a abordării, precum şi a tratamentelor fiscale inclusiv în UE care ar conduce la amplificarea competiţiei fiscale neloiale între state, în loc să o combată, aşa cum îşi propune OCDE.

Totuşi, decizia Franţei nu este surprinzătoare de vreme ce a fost una dintre cele mai vocale susţinătoare ale aplicării unei taxe digitale în UE, taxă respinsă în această primăvară, după ce câteva state membre, Irlanda, Suedia, Danemarca şi Finlanda, s-au opus.

Taxa franceză pe serviciile digitale, foarte asemănătoare cu cea propusă prin proiectul de directivă UE din martie 2018, va intra în vigoare după ce va fi publicată în Monitorul Oficial,  fiind de 3% din veniturile anumitor servicii digitale prestate utilizatorilor francezi şi ar urma să se aplice retroactiv pentru veniturile realizate începând de la 1 ianuarie 2019. Taxa vizează companiile cu veniturile globale de peste 750 mil euro şi de 25 mil euro obţinute în Franţa. Ministrul de finanţe francez a precizat că o vor datora circa 30 de societăţi, dintre care doar una este franceză, iar majoritatea din SUA.

Aşa cum era de aşteptat, reacţia SUA nu a întârziat, reprezentantul american pentru comerţ anunţând demararea unei investigaţii în conformitate cu articolul 301 din Legea comerţului din 1974 pentru a analiza dacă taxa este discriminatorie sau nerezonabilă şi împovărează sau restricţionează comerţul din Statele Unite. Dealtfel, oficialii americani au criticat anterior şi intenţia Comisiei Europene de a impune taxa digitală care, însă, nu a întrunit unanimitatea statelor membre. Franţa a preluat iniţiativa UE pe cont propriu, iar alte state membre ar putea să o urmeze.

Italia vrea să adopte o taxă similară cu cea a Franţei, taxă pe care a prevăzut-o deja în legea bugetului pentru 2019. Proiectul ar urma să intre în vigoare după publicarea decretului de adoptare care ar putea apărea în perioada următoare.

Spania are, la rândul său, un proiect legislativ asemănător cu al Franţei care cuprinde o taxă cu aceeaşi cotă, de 3%, percepută pentru aceleaşi tipuri de servicii digitale şi care ar putea fi impusă tot companiilor care au venituri globale de peste 750 mil euro.

Marea Britanie intenţionează să introducă o astfel de taxă de anul viitor. Cota va fi de 2% asupra veniturilor din anumite servicii digitale. Companiile vor datora taxa dacă au venituri globale anuale de peste 500 mil lire sterline şi dacă generează venituri anuale de peste 25 mil lire sterline din activităţi digitale la care participă utilizatori din Marea Britanie.

Austria îşi propune să extindă sfera de aplicare a impozitului pentru publicitate de 5%, începând cu anul 2020, şi asupra veniturilor din publicitatea online obţinute de companii care generează vânzări globale mai mari de 750 mil euro, cu cel puţin 25 mil euro generate din Austria. 

Cehia  are în vedere taxarea  cu 7% a trei tipuri de activităţi întreprinse de companiile care prestează servicii digitale: plasarea publicităţii pe o interfaţă digitală, furnizarea de interfeţe digitale care permit utilizatorilor să interacţioneze şi să faciliteze furnizarea de bunuri sau servicii între utilizatori şi vânzarea de date colectate asupra utilizatorilor şi a activităţii acestora pe interfeţele digitale. Sunt vizate, de asemenea, companiile cu o cifră de afaceri globală de peste 750 mil euro.

Concluzie

Propunerile legislative înaintate atât de Franţa, cât şi de alte state europene sunt construite pe baza propunerii de directivă UE privind taxarea serviciilor digitale, iniţiată anul trecut şi respinsă în primăvara lui 2019 de Comisia Europeană. În acest timp, OCDE face eforturi să ajungă la un consens global. Majoritatea statelor care vor impunerea acestei taxe şi chiar au făcut paşi concreţi afirmă că măsurile lor legislative sunt temporare şi vor fi înlocuite odată ce soluţia OCDE va intra în vigoare. Cu alte cuvinte, soluţiile unilaterale devin o formă de presiune aupra forurilor internaţionale pentru a grăbi procesul, exercitată de statele europene nemulţumite de încasările bugetare pe care le obţin de la marii giganţi digitali. În acest context, adoptarea cât mai rapid a unei soluţii globale de către OCDE ar fi dezirabilă pentru a descuraja măsurile unilaterale ale statelor care sunt discutabile din perspectiva eficienţei bugetare şi riscă să îngreuneze conformarea fiscală a companiilor digitale şi să submineze măsurile luate deja de OCDE pentru taxarea profiturilor la nivel global.