Antoniu Niţuleasa, Intersport: Creşte cota de piaţă a brandurilor strategice şi scade ponderea mărcilor private, semn că românii au mai mulţi bani în buzunar

Autor: Cristina Roşca 18.07.2019

Retailerul de echipamente sportive Intersport, unul dintre cei mai puternici jucători de pe această piaţă, şi-a majorat businessul în primele şase luni din acest an cu 7%, ritmul fiind mai rapid decât cel din aceeaşi perioadă din 2018.

„Am avut un start bun în 2019, fiind ajutaţi de vremea din această iarnă. Noi suntem un business meteosensibil, ba chiar meteodependent, aşa că ne-au ajutat frigul şi zăpada din primele luni din an, am înregistrat creşteri impor­tante pe categoriile de textile şi echipamente de iarnă“, spune Antoniu Niţuleasa, executivul român care conduce businessul.