Roxana Mînzatu, ministrul Fondurilor Europene: Trebuie să ajungem la o absorbţie de 36% până la finalul anului

Autori: Adriana Mit , Mediafax 18.07.2019

Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, a declarat, joi, la Timişoara, că până la sfârşitul anului România trebuie să aibă o rată de absorbţie a fondurilor europene de 36 la sută, în acest moment fiind de aproximativ 30 la sută. Întârzierile sunt legate şi de lipsa forţei de muncă.

Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, a afirmat, joi, la Timişoara, în cadrul unei conferinţe de presă, că România trebuie să aibă o rată de absorbţie a fondurilor europene de 36 la sută până la sfârşitul anului, ceea ce în cifre înseamnă peste două miliarde de euro.

„Guvernul aprobă la început de an un memorandum cu ce rambursări va cere la Comisie. Conform acestor calcule asumate în luna ianuarie 2019, ar trebui să ajungem la 36 la sută rata de absorbţie până la sfârşitul anului. Musai o vom atinge, vreau să depăşim, fac monitorizare săptămânală, vreau să şi depăşim această ţintă. Ca să ajungem la 36 la sută rată de absorbţie, avem asumaţi să cheltuim 2,1 - 2,2 miliarde de euro. Acesta este targetul de plăţi asumat în luna ianuarie", a afirmat ministrul Fondurilor Europene.

De asemenea, Roxana Mînzatu a precizat că se observă o întârziere în ceea ce priveşte implementarea proiectelor europene nu doar din cauza contestaţiilor depuse, ci de vină ar fi şi faptul că documentaţiile sunt de o calitate slabă.

„Prima întâlnire pe care am avut-o când am devenit ministru a fost să vorbesc cu Răzvan Cuc (n.r. ministrul Transporturilor), care a iniţiat acea ordonanţă ce vizează posibilitatea ca în cazul unei licitaţii care a fost contestată, după ce a trecut de această primă entitate numită Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, să se poată semna contractul de lucrări şi să avem o anumită manieră de a permite avansarea lucrărilor, chiar dacă se contestă mai departe la Curtea de Apel. Sperăm ca această ordonanţă să permită să scădem din timpii în care proiectele stau din cauza contestaţiilor care ajung în instanţă. Dar avem şi studii şi analize pe motive pentru care proiectele europene întârzie sau durează foarte mult. Motivele nu sunt legate doar de contestaţii, ci şi de calitatea caietelor de sarcini, de calitatea studiilor", a declarat ministrul Fondurilor Europene.

Aceasta este de părere că „până la urmă, în momentul în care ai foarte multe contestaţii şi instanţa admite acele contestaţii, înseamnă că în documentaţie au fost fisuri, a fost calitatea slabă şi până la urmă şi aici trebuie să ne uităm, la întărirea capacităţii autorităţilor de a face aceste caiete de sarcini la o calitate mai bună”.

Totodată, Roxana Mînzatu a mai precizat că proiectele europene sunt implementate cu întârziere şi din cauza lipsei forţei de muncă cu care se confruntă firmele care trebuie să execute lucrări.