O nouă luptă între naţiuni: marile economii emergente, în frunte cu China, sunt hotărâte mai mult ca niciodată să pună capăt stăpânirii europene de la conducerea Fondului Monetar Internaţional

Autor: Bogdan Cojocaru 18.07.2019

La nici 24 de ore de la confirmarea nemţoaicei Ursula von der Leyen ca următorul preşedinte al Comisiei Europene, capitalele europene erau deja angajate în manevre diplomatice pentru ocuparea altei poziţii de top ♦ Miza este conducerea Fondului Monetar Internaţional, o instituţie a cărei importanţă a crescut în cea mai recentă criză financiară şi economică mondială şi care are nevoie de un nou director general.



Tradiţional, poziţia este ocupată de euro­peni, care la schimb le cedează ame­ri­canilor şefia Băncii Mondiale. De data aceasta economii emergente puter­ni­ce vor să rupă dominaţia europeană din FMI. Chiar fostul director general, franţuzoaica Christine Lagarde, le-a încurajat. Însă chiar şi în rân­dul europenilor s-au deschis mai multe fronturi în lup­ta pentru supremaţie la FMI. Noua Ligă Hanseatică face deja zgomot de arme.

Instituţia financiară internaţională are nevoie de un nou şef deoarece Lagarde pleacă prematur pentru a deveni preşedintele Băncii Centrale Europene pe 1 noiembrie.

Poziţia de director general al FMI a aparţinut europenilor încă de când instituţia a fost creată după cel de-al Doilea Război Mondial. Naţionali din UE, adesea francezi, au condus FMI. Însă înlocuirea lui Lagarde cu un alt european nu va fi posibilă fără lup­tă, scrie Financial Times. Economii emergente pu­ter­nice ca India, Brazilia şi China vor o influenţă mai ma­re la FMI sau chiar poziţia de top. Ameninţarea a stâr­nit o activitate diplomatică acerbă printre euro­peni. Miniştrii de finanţe din Marea Britanie, Franţa, Ger­mania şi Italia s-au întâlnit mier­curi noaptea, cu oca­zia unui summit G7, pentru a dis­cuta despre cine ar trebui să fie candidatul din partea Europei. Mai multe capitale europene strâng rân­durile pentru a-l îm­piedica pe Mark Carney, guver­na­torul Băncii An­gliei şi cetăţean canadian cu paşa­port irlandez, să ob­ţină şefia FMI. Carney, dorit de ţările din noua Ligă Hanseatică (din care face parte Irlanda), se pare că nu este suficient de european mai ales pentru francezi.

Pentru luarea deciziilor, cele 189 de state membre ale FMI sunt împărţite în 24 de circuscripţii de diverse forme şi mărimi, explică The Economist. Spre exemplu, Ghana aparţine aceluiaşi grup cu Afganistan. Ecuador stă alături de Timorul de Est. Însă pentru alegerea următorului şef, cea mai importantă circumscripţie ar putea fi Liga Hansea­tică, un grup de opt ţări nordice membre ale UE, cu vreme proastă în cea mai mare parte a anului, dar cu ratinguri de credit excelente. Nordicii au pierdut lupta pentru poziţiile de top din Uniune luna aceasta şi în schimb ar putea insista pentru un cuvânt mai greu de spus în alegerea concurentului european.

Jeroen Dijsselbloem, fostul preşedinte al Euro­group - miniştrii de finanţe din zona euro - pare candidatul principal, însă el are destui concurenţi de înfrânt.

Şi americanii contează în ecuaţia puterii la FMI. Preşedintele SUA Donald Trump şi mai mulţi dintre principalii săi consilieri au criticat în trecut instituţiile de anvergură globală ca FMI şi au pus sub semnul îndoielii apelurile Fondului pentru mai multe rezerve de capital. Într-un articol din 2016, consilierul pe teme de securitate naţională John Bolton a adus argu­mente pentru desfiinţarea FMI. Guvernele euro­pene au reacţionat rapid, sprijinind alegerea lui Trump pentru conducerea Băncii Mondiale - David Malpass, oficial al Trezoreriei SUA. Astfel, Malpass, un critic cu vechime al influenţei băncii şi a altor instituţii multilaterale, a ajus la conducerea BM. Aceasta ar putea să în­semne că Trump va sprijini alegerea europenilor pentru poziţia de director general al FMI, notează Bloomberg.

După plecarea lui Lagarde, atribuţiile acesteia la şefia Fondului vor fi preluate de primul director general adjunct David Lipton. Acesta a avertizat re­cent că FMI trebuie să se adapteze la ascensiunea unor pu­teri economice cum este China şi la noile tehnologii fi­nanciare pentru a rămâne relevant în următorii 75 de ani, potrivit Reuters. Lipton a explicat că FMI are da­toria să reflecte creşterea puterii economiilor emer­gen­te. „Polii activităţii economice se vor schimba în urmă­toa­rele decenii. Importanţa unor noi centre financiare va creşte. Ar putea să se impună noi monede pentru rezerve valutare“, a spus economistul. El a remarcat că FMI trebuie să se schimbe pentru a menţine un sistem monetar internaţional robust şi stabil.

„Comerţul liber, cursuri de schimb valutar flexibile şi miscări ale capitalului neperturbatoare  sunt ingrediente esenţiale pentru o economie globală prosperă. De aceea rolul instituţiilor multilaterale - şi în special cel al FMI - va deveni mai relevant ca oricând. Aceasta dacă vom continua să ne adaptăm.“ Lipton, din 2011 al doilea oficial ca importanţă al FMI, i-a lăudat pe părinţii de la Bretton Woods ai FMI pentru crearea unui sistem de acţionariat bazat pe cote stabilite în funcţie de influenţa economică. Însă, a spus el, actuala formulă în care SUA au 16,5% din voturi, Japonia 6,15% şi China 6,09% nu mai reflectă realitatea economică. China a depăşit de mult Japonia şi a devenit a doua cea mai mare economie a lumii.

Statutul FMI cere ca sediul instituţiei să fie în statul membru cu cea mai mare economie, în prezent SUA. Lagarde a declarat în urmă cu doi ani că este posibil ca Fondul să-şi mute baza în Beijing în următorii zece ani dacă tendinţele de creştere ale Chinei şi ale altor pieţe emergente continuă şi se reflectă în structura de vot a FMI. De asemenea, Lagarde a căutat să ofere economiilor emergente, inclusiv Chinei, o voce mai puternică. Când Lagarde a primit cel de-al doilea mandat la şefia FMI, în 2016, candidaturii ei nu i s-a opus nimeni, însă când a concurat prima dată, în 2011, postul era râvnit de mulţi. Atunci, economiile emergente nu au reuşit să strângă rândurile în jurul unui singur reprezentant, ceea ce i-a permis franţuzoaicei să-l înfrângă cu uşurinţă pe Agustin Carstens, la acea vreme guvernatorul băncii centrale a Mexicului.