Dacă un pensionar poate încasa simultan şi pensia (chiar şi o pensie specială), şi un salariu integral dacă munceşte, de ce mamele nu ar putea lua şi indemnizaţia, şi venitul întreg, nu maxim 3.750 de lei pe an, dacă vor să muncească şi să câştige un ban în perioada de doi ani în care îşi cresc copilul?

Autor: Cristian Hostiuc 21.07.2019

Cea mai bună veste pentru România: rata fertilităţii a crescut în 2017 la 1,7 copii născuţi la o femeie, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. În 2008, rata fertilităţii era de 1,6, iar în 2013 chiar scăzuse la 1,46 copii/femeie.

Cea mai bună veste de la începutul anului: rata fertilităţii din România a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu

Dincolo de revenirea României din criză începând cu 2012, de creşterea economică susţinută (suntem la al optulea an consecutiv de creştere economică), de creşterea salariilor (salariul minim şi mediu s-au dublat), unul din factorii care au contribuit la această creştere a fertilităţii a fost creşterea indemnizaţiei pentru mame.

Adică mamele au posibilitatea de a lua 75% din salariul net faţă de o limitare maximă de indemnizaţie de 3.500 de lei net, cât era înainte.

Într-o discuţie cu ZF, Vasile Gheţău, profesor la Facultatea de Sociologie din cadrul Universităţii din Bucureşti şi director al Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române, spune: această redresare uşoară a indicatorului a fost adusă de schimbarea legislaţiei privind indemnizaţia pentru mame începând cu luna iulie 2016, care a stimulat o parte a femeilor dintre cele care au drept de indemnizaţie să facă copii.

Rata fertiliăţii din România a ajuns la 1,7 copii născuţi la o femeie, la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. „Schimbarea legii privind indemnizaţia pentru mame a crescut numărul de femei care au decis să facă copii“

În România, eliminarea plafonului maxim de 3.500 de lei pe lună pentru indemnizaţiile primite de mame pentru creşterea copilului începând cu iulie 2016 a avut un impact direct în creşterea fertilităţii, a spus Gheţău.

El a spus că în 2016 erau 140.000 de beneficiari pentru indemnizaţie de mame, iar acum sunt 175.000.

Conform ultimelor date, în 2018 s-au născut 187.000 de copii. Limita maximă a unei indemnizaţii este de 8.500 de lei pe lună. Iar dacă o mamă vrea să se întoarcă la serviciu mai repede de doi ani, primeşte o indemnizaţie de 650 de lei pe lună până când copilul face 3 ani.

Dacă această corelaţie între creşterea indemnizaţiei - prin încasarea a 75% din salariul net - şi creşterea ratei de fertilitate se verifică, poate România, ca stat, ar putea să ofere chiar trei ani de indemnizaţie.

Dar până atunci poate guvernul, indiferent de numele lui, ar trebui să se gândească şi la următoarea variantă: mamele să încaseze indemnizaţia cuvenită, iar statul să elimine plafonul de maxim 3.750 de lei net pe an, venit pe care îl poate încasa o mamă dacă în această perioadă de doi ani de creştere a copilului mai lucrează.

Adică să cumuleze şi indemnizaţia, şi un salariu/venit care să nu fie limitat la numai 300 de lei net pe lună.

Sunt mame care îşi cresc copilul şi folosesc diferite forme de a lucra, pentru venituri mai mari de acest nivel.

Statul să renunţe la această condiţionalitate că dacă o mamă se întoarce la lucru nu mai primeşte indemnizaţie, ci acel stimulent de inserţie de 650 de lei pe lună.

Dacă cineva care are anii de pensie şi îşi încasează pensia poate lucra în continuare şi poate încasa atât pensia, cât şi salariul, făre alte impozite suplimentare şi fără alte condiţionalităţi - asta ca să nu mai vorbim şi de pensiile speciale - , de ce o mamă, care reprezintă viitorul unei naţiuni, nu poate lua indemnizaţia şi salariul integral dacă vrea să lucreze, fie şi de acasă? Pensiile speciale costă anual peste 9 mld. lei (circa 2 mld. euro)

Anual, statul plăteşte un miliard de euro pentru indemnizaţiile pentru mame (4 mld. lei) şi stimulentul de inserţie (700 mil. lei).

Statul cheltuie anual 1 mld. euro cu mamele. Peste 90.000 de mame iau câte 650 de lei în plus la salariu, iar alte 174.000 primesc indemnizaţii. "Suntem printre cei mai generoşi din lume cu acordarea unui concediu de creştere a copilului de doi ani.“

Dacă s-ar întâmpla acest lucru, rata de fertilitate ar putea creşte şi mai mult, compensând parţial declinul demografic al României.

Dacă ar implementa acest model, România ar putea readuce în ţară o parte din româncele care au plecat la lucru în afară. De asemenea, companiile ar putea acoperi o parte din lipsa de forţă de muncă pe care o pierd atunci când mamele intră în concediul de maternitate şi lipsesc doi ani sau mai mult. Şi statul ar încasa mai mult din taxele şi impozitele pe salarii.

La nivel european, România se află pe locul 6 din punctul de vedere al ratei fertilităţii, cel mai ridicat nivel înregistrându-se în Franţa, cu 1,9 copii/femeie, Suedia cu 1,78, Irlanda cu 1,77, Danemarca cu 1,75 şi Marea Britanie cu 1,74. La polul opus, cele mai reduse rate de fertilitate se înregistrează în Malta, cu 1,26 copii/femeie, Spania cu 1,31, Cipru cu 1,31, Italia cu 1,32 şi Grecia cu 1,35.

Din acest top 6, România este singura ţară care a înregistrat o creştere a ratei de fertilitate între 2008 şi 2017, pentru că celelalte ţări au numai scăderi.

Dacă România nu vrea să ajungă ca Italia, unde cifrele de îmbătrânire a populaţiei şi de declin demografic arată foarte rău (asta în condiţiile în care cizma italiană a reuşit să aducă un milion de români), România ca stat ar trebui să ia în considerare să acorde atât indemnizaţia, cât şi venitul integral, dacă mamele vor să lucreze în cei doi ani de creştere a copilului. Pentru a creşte rata fertilităţii, mai ales în zona urbană.

Asta ca să încurajăm viitorul României.