Afaceri de la zero. Adrian Biebel a deschis în 2013 o microberărie într-un garaj din Timişoara şi a ajuns în 2018 la vânzări de 150.000 euro

Autor: Florentina Niţu 23.07.2019

Compania Bereta produce în jur de 4.000-5.000 de litri de bere pe lună, iar în 2019 vrea să-şi dubleze capacitatea de producţie.

Adrian Biebel, din Timişoara, a început să facă propriile experimente în producţia de bere artizanală într-un garaj din oraşul natal în 2013. Trei ani mai târziu a creat businessul Bereta, o microberărie care i-a adus anul trecut venituri de aproximativ 150.000 de euro.

„Bereta este un motor al diversităţii. Totul a venit natural, din pasiune. A apărut din joacă, după multe degustări ale diferitelor beri artizanale străine, de pe vremea când era foarte greu să le găseşti pe rafturile magazi­nelor. Am încercat să replicăm ceva din ce ne-a plăcut şi după primele teste într-o oală de 8 litri, pe aragazul de acasă, ne-am mutat într-un garaj cu un echipament cu care puteam face până la 30 de litri“, spune Adrian Biebel. 

El îşi aminteşte că prietenii l-au îndemnat să meargă mai departe şi a început să producă bere în fabrica  microberăriei Ground Zero din Bucureşti. Astfel, cu o investiţie minimă din fonduri proprii, au început să facă primele produse sub marca Bereta.

În prezent, capacitatea lunară de produc­ţie a companiei este de 4.000-5.000 de litri de bere. Materia primă este achiziţionată din ţări din Uniunea Europenă şi din România. Pro­ducţia în propria fabrică a început anul trecut, iar acum echipa Bereta este formată din şase persoane. 

„Avem două produse pe care încercăm să le păstrăm constant în zona disponibilă. Pe lângă acestea ne bazăm pe diversitatea stilu­ri­lor şi a imaginilor folosite. Facem o bere şi nu o mai repetăm. (…) Cererea este în continuă creştere.“

Produsele sunt comercializate în fabrica din Timişoara a companiei Bereta Brewind Co. şi în câteva fabrici mici de bere din ţară.

În acest moment, berea artizanală produsă în Ti­mişoara ajunge şi în oraşele Bucureşti, Cluj, Iaşi, Sibiu, Braşov, Constanţa, Oradea şi Arad.

Anul trecut veniturile din producţia de bere s-au ridicat la 150.000 de euro, cu o mar­jă de profit de 25% şi duble faţă de anul pre­ce­dent, după ce au început producţia în pro­pria microberărie. Antreprenorul spune că a cres­cut împreună cu alte fabrici mici. De ase­me­nea, a reuşit să transmită consu­matorului că nivelul calitativ al produselor care pleacă din fabricile artizanale româneşti poate fi unul ridicat.

„Anul 2018 a fost un an de tran­ziţie de la distribuţie la producţie. Anul 2019 este anul dezvoltării pentru noi. Vom mări numărul de vase pentru fermentaţie, crescând astfel capacitatea de pro­ducţie înspre 9.000 de litri pe lună. Natural, vom încerca să mă­rim şi numărul de clienţi şi implicit ve­niturile. Peste trei, cinci ani vedem busi­nessul internaţional“, a mai spus Adrian Biebel. 

Numărul producătorilor de bere a ajuns în 2018 la 56, numărul acestora fiind în creştere cu 17 companii faţă de anul anterior, arată datele Asociaţiei Berarii României. Însă, în ultimii ani nu s-a deschis nicio fabrică mare de bere, ci doar microberării. În total, pe plan local există mai mult de 40 de microberării artizanale.

În Europa, cele mai multe microberării sunt în Marea Britanie, Italia, Germania, Franţa, Elveţia şi Spania. De exemplu, în Marea Britanie sunt peste 2.000 de microberării, în Franţa 1.000, iar în Cehia, Italia şi Spania sunt peste 400 de astfel de afaceri.

florentina.nitu@zf.ro

 

 

 

Intraţi pe platforma  www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

 

♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.