Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, anunţă că nu va demisiona în cazul în care cei 100 de km de autostradă promişi pentru 2019 nu vor fi gata

Autori: Laura Albu , Mediafax 23.07.2019

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat că nu îşi va prezenta demisia în cazul în care cei 100 de kilometri de autostradă promişi nu vor fi gata, însa a asigurat că va lua măsurile necesare în privinţa constructorilor.

Răzvan Cuc a declarat la Ministerul Transporturilor că nu există niciu fel de motive de ordin administrativ care ar genera amânarea termenului de construncţie a celor 100 de kilometri de autostradă pe care şi i-a asumat. Însă în cazul în care acest lucru se va întâmpla, ministrul asigură că va lua măsuri împotriva constructorilor, în niciun caz nu va demisiona.

„Este doar o problemă de mobilizare. Iar dacă lucrurile nu vor evolua aşa cum trebuie, cu siguranţă, nu aştept să îmi menţin promisiuni deşarte şi voi lua măsuri aşa cum trebuie cu constructorii. În momentul de faţă aceşti 100 de kilometri sunt tangibili ca şi target pentru a fi daţi în trafic, nu recepţia finală în acest an”, a afirmat Cuc.

Singurele cauze posibile care ar încetini lucrările ar fi cele de ordin meteorologic, potrivit lui Răzvan Cuc. „Eu vă întreb un lucru: dacă de acum încolo, 3 luni de zile plouă continuu? Ce pot să fac eu?”, a întrebat retoric ministrul.

„Dumneavoastră din presă tot timpul vreţi sânge. Discuţiile vis-a-vis de evaluările pe kilometri se fac împreună cu directorul de la CNAIR şi cu antreprenorii. Dacă m-aş fi luat după promisiunile antreprenorilor probabil că aş fi anunţat 140 de kilometri, dar uitându-mă la ce se poate finaliza, de asta am venit şi am anunţat 100 de kilometri”, a mai explicat Răzvan Cuc.