Gigantul chinez Alibaba dă o lovitură rivalului Amazon şi permite micilor companii americane să vândă pe platforma sa

Autori: Laura Albu , Mediafax 23.07.2019

Platforma chineză de comerţ electronic Alibaba Group Holdings Ltd va permite de acum înainte micilor afaceri din Statele Unite să vândă pe site-ul său, au anunţat reprezentanţii companiei marţi, potrivit Reuters.

Prin această acţiune, compania accesează comerţul electronic business-to-business şi se confruntă cu marele rival, Amazon.com.

Până acum, micile afaceri din SUA erau capabile doar să cumpere de pe Alibaba.com.

Aproape o treime din clienţii platformei Alibaba sunt din Statele Unite. Mai bine de 95% din vânzători sunt din China. Acest plan va deschide, pentru comercianţii din SUA, pieţele din ţări ca India, Brazilia şi Canada. Comercianţii americani vor putea să vândă, de asemenea, şi altor vânzători din SUA.

Iniţiativa celor de la Alibaba faţă de afacerile mici din Statele Unite apare în timp ce compania a înregistrat o creştere uşoară a încasărilor din comerţul electronic, care a fost ameninţat de tensiunile comerciale dintre Statele Unite şi China şi de rivalul nou apărut Pinduoduo Inc.