Retailerul Mega Image relansează conceptul de aprozar cu noul său brand de magazine, Fresh Bazar

Autor: Roxana Rosu 24.07.2019

Retailerul Mega Image a lansat un nou concept de magazin pe piaţa din România, sub brandul Fresh Bazar, un aprozar reinterpretat în stil urban actual, adaptat nevoilor consumatorilor.

Noul Mega Image Freh Bazar este situat în Bucureşti, pe strada Apusului, în zona Militari.

„Cu Fresh Bazar, readucem în atenţia consumatorilor clasicul aprozar care era recunoscut pentru produse proaspete, autentice şi de calitate. Noi am dus la un nou nivel acest concept şi l-am ancorat în stilul de viaţă modern, dinamic, în care alimentaţia sănătoasă are un rol foarte important. Noul Fresh Bazar este despre noi, Mega Image, prin trei atribute cheie – prospeţime, proximitate şi inovaţie. Reuşim astfel să ne menţinem în topul retail-ului modern şi să ne dezvoltăm în teritorii familiare şi apropiate de clienţii nostri”, spune Mircea Moga, CEO Mega Image.