Slovacia angajează din ce în ce mai mulţi străini: sârbii şi ucrainenii domină

Autor: Catalina Apostoiu 25.07.2019

Numărul de străini care lucrează în Slovacia continuă să crească, scrie Slovak Spectator. La sfârşitul lunii iunie, 73.100 de muncitori străini trăiau în Slovacia, în creştere cu aproape 1.000 faţă de mai 2019. În termeni anuali, cifra a crescut cu 15.100. Deşi sârbii au dominat statisticile în ianuarie 2019, ultimele date sugerează că ucrainenii constituie cel mai mare grup de străini din Slovacia. Numărul acestora a crescut cu 946 în perioada ianuarie-iunie 2019, la 18.200.