Prima casă pierde teren: 70% din creditele ipotecare noi acordate de bănci sunt standard

Autor: Anelis Baciu 25.07.2019

Creditele ipotecare standard, care presupun un avans de cel puţin 15% din partea clienţilor, au devenit principalul mod de finanţare a achiziţiei unei locuinţe, în condiţiile în care acestea au ajuns să reprezinte 70% din totalul finanţărilor noi acordate în intervalul martie 2018-martie 2019, potrivit BNR. Spre comparaţie, în urmă cu şapte ani ipotecarele standard reprezentau sub 30% din totalul finanţărilor noi.

Avântul creditării ipotecare standard s-a produs în detrimentul împrumuturilor Prima casă, care şi-au pierdut din atractivitate pe fondul accentuării volatilităţii dobânzilor interbancare. Principalul avantaj al creditelor Prima casă rămâne însă avansul de numai 5%.

„În contextul strategiei «Prima casă» pe termen me­diu creditarea prin acest program a intrat pe o traiectorie des­cres­cătoare. În plus, în T1/2019, a fost atins maximul ecartului dintre creditul nou ipotecar standard şi creditul nou Prima casă, indicând revenirea puternică a creditelor ipo­tecare standard, tendinţă conturată şi pe baza reorien­tării debitorilor către credite cu dobânzi fixe“, explică specialiştii BNR.

În intervalul martie 2018-martie 2019 băncile au acordat credite noi ipotecare în valoare de 12,1 mld. lei.