Preşedintele Tunisiei, Beji Caid Essebsi, a decedat la 92 de ani

Autor: Marinela Sarbu 25.07.2019

Preşedintele tunisian Beji Caid Essebsi, care a fost primul şef al statului african ales în mod democratic, a încetat joi din viaţă la vârsta de 92 de ani, a anunţat administraţia prezidenţială din Tunisia, potrivit BBC.

Essebsi a fost intrenat miercuri în spital, dar autorităţile nu au precizat pentru ce afecţiune era tratat.

La începutul acestui an a anunţat că nu va mai candida la alegerile programate în luna noiembrie.

Era cel mai în vârstă preşedinte în activitate al unei ţări.

Mohammed Beji Caid Essebsi s-a născut la 29 noiembrie 1926 în Sidi Bou Said. A fost un avocat, politician şi diplomat tunisian, preşedintele Tunisiei începând din decembrie 2014.

Anterior, el a ocupat funcţia de ministru al Afacerilor Externe în perioada 1981-1986 şi de prim-ministru din februarie 2011 până în decembrie 2011.

Essebsi a fost fondatorul partidului politic Nidaa Tounes, care a câştigat o pluralitate în alegerile parlamentare din 2014. În decembrie 2014, a câştigat primele alegeri prezidenţiale libere după Revoluţia Tunisiană, devenind primul preşedinte ales în mod democratic al Tunisiei.