Companiile din prima ligă bursieră ţin la secret remuneraţiile şefilor: doar 3 din 11 companii private publică salariul CEO-ului. Şeful Alro Slatina, unul dintre cel mai bine plătiţi executivi români

Autor: Liviu Popescu 26.07.2019

♦ Alro Slatina, Digi Communication şi Purcari dau dovadă de transparenţă cu investitorii când vine vorba de remuneraţiile şefilor acestor companii ♦ Surprinzător, acestea sunt şi cele mai recente companii incluse în structura indicelui principal BET ♦ Este important ca investitorii să ştie care este remuneraţia managementului pentru că astfel se poate verifica dacă rezultatele manageriale sunt pe măsură ♦ Pe de altă parte, salariile şefilor ar putea deveni publice odată cu rapoartele pe S1/2019 ca urmare a unei directive europene.



Doar trei companii private din structura indicelui principal BET au publicate în rapoartele anuale pe anul 2018 remuneraţiile pe care le încasează conducerea executivă, în timp ce restul de nouă companii private din prima ligă bursieră, adică acelea la care statul român nu deţine pachetul majoritar de acţiuni, încă ţin la secret salariile directorilor generali.

„Orice acţionar de la bursă, indiferent de numărul de acţiuni pe care le deţine, este practic proprietar pe o părticică dintr-o companie, iar informaţiile privind remu­neraţiile pe care le primesc membrii de conducere ai acestor societăţi sunt utile pentru ca acţionarii, în calitate de proprietari, să poată decide dacă acestea sunt la un nivel rezonabil şi sunt corelate cu contribuţia conducerii la rezultatele companiei”, spune Adrian Cojocar, director general adjunct al Patria Asset Management, pentru ZF.