Retailerul GSM Ilex a avut afaceri de 41 mil. lei în 2018, în scădere cu 1%

Autor: Adrian Seceleanu 26.07.2019

Retailerul de servicii de telecom şi telefoane mobile Ilex Com, partener al operatorului de comunicaţii Vodafone, a înregistrat în anul 2018 o cifră de afaceri de 41,3 mil. lei (8,9 mil. euro), în scădere cu 1% faţă de anul precedent, conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Compania a raportat un profit net de 1,7 mil. lei, în creştere cu 26% faţă de anul anterior. Numărul mediu de angajaţi a rămas aproximativ constant, de peste 270 de oameni. Datoriile totale ale companiei au fost de 16,7 mil. lei, în scădere cu 1%. Compania este deţinută de antreprenorii Daniel Mircea Tupangiu, Paul Cherciu şi Ştefan Cherciu.