Un deputat USR cere ANCOM informaţii despre implementarea sistemului ELS privind apelurile la 112

Ziarul Financiar 27.07.2019

Cătălin Drulă i-a trimis o solicitare preşedintelui ANCOM, Sorin Grindeanu, prin care îi cere informaţii despre implementarea în România a sistemului de localizare al Google pentru telefoane android. Deputatul USR precizează că este o metodă eficientă de localizare a apelurilor la 112.

Solicitarea parlamentarului, preşedinte al Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor a Camerei Deputaţilor, vine în contextul crimei de la Caracal. Deşi Alexandra a apelat de trei ori la Serviciul de Urgenţă 112, anunţând că este sechestrată, ea nu a putut fi localizată cu exactitate de către STS.

„Una dintre cele mai eficiente metode de localizare a apelurilor la servicii de urgenţă este Emergency Service Locator de la Google. Funcţionează pe 99% din terminalele cu Android fără instalarea niciunei aplicaţii suplimentare. Principiul e simplu. Odată cu apelarea serviciului de urgenţă, telefonul activează automat serviciul de localizare (prin GPS) şi la scurt timp după încheierea apelului trimite un SMS special de tip Data cu longitudinea şi latitudinea către serviciul de urgenţă. Conform estimărilor Google, precizia medie este de 56 de metri faţă de 3km în cazul localizării clasice bazate pe celulă/antenă şi puterea semnalului de la terminal aşa cum e recepţionat la turnul GSM”, a scris Cătălin Drulă pe Facebook.

Deputatul USR a mai spus că pentru a fi implementat acest sistem este necesar doar un acord cu Google, pe care îl pot face gratuit operatorii de telefonie mobilă şi de serviciul guvernamental din ţara respectivă.

„Pentru implementare, nu este nevoie decât de un acord cu Google (gratuit) făcut de operatorii de telefonie mobilă şi de serviciul guvernamental din ţara respectivă. Costurile de investiţie sunt minimale conform Google şi durata de implementare este 2-15 săptămâni. În România responsabilitatea pentru a impune operatorilor tehnologiile pe care să le implementeze pentru localizarea apelurilor de urgenţă este la ANCOM, mai exact la preşedintele ANCOM (cf. OUG 34/2008 art. 20)”, a completat Drulă.

Acesta l-a întrebat pe Sorin Grindeanu ce a făcut ANCOM pentru introducerea ELS în ţara noastră şi în ce stadiu de implementare se află în momentul de faţă.

„Ce a făcut ANCOM pentru implementarea ELS în România? Ce au făcut operatorii de telefonie mobilă? În ce stadiu este această implementare în prezent? I-am trimis aceste întrebări preşedintelui ANCOM, Sorin Grindeanu, şi aştept un răspuns în numele Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor în cel mai scurt timp”, a conchis Cătălin Drulă.

Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar, joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgenţă 112, anunţând că este sechestrată. Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale nu a reuşit o locaţie exactă, ci o arie de căutare, poliţiştii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.

Ca urmare a intervenţiei defectuoase, chestorul Ioan Buda, şeful Poliţiei Române, a fost demis, iar premierul Viorica Dăncilă a anunţat că a mai cerut demiterea prefectului şi a şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Olt.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va aştepta marţi, în şedina CSAT. o evaluare pe cazul de la Caracal.