Schimbare de trend: Un român merge la supermarket o dată la 4 zile, pe când la hipermarket ajunge o dată pe săptămână

Autor: Cristina Roşca 29.07.2019

În anii de boom mai ales, dar şi după, hipermarketurile erau principala destinaţie de shopping.



Un român merge de aproape 8 ori pe lună la supermarket şi de câte 5 la hiper­market şi la magazinul de discount, arată o analiză a companiei de cercetare de piaţă Nielsen. Analiza relevă faptul că în ultimii cinci ani au crescut vizitele la magazinele mici, în timp numărul de şedinţe de shopping la hipermarket a variat puţin, ba chiar se remarcă o uşoară scădere în 2018 versus 2017.

La polul opus, în perioada 2014-2018, nu­mărul de vizite la supermarket aproape s-a dublat. Astfel, un român merge în medie la acest tip de magazin o dată la circa 4 zile. La hi­per­market sau la magazinul de dis­count a­junge o dată pe săptămână sau chiar mai rar.