Fondul Proprietatea a diminuat valoarea contractului de credit încheiat cu BRD

Autor: Tibi Oprea 29.07.2019

Fondul Proprietatea (FP) a decis pe 25 iulie 2019 diminuarea facilităţii de credit existente de la BRD, aceasta având o nouă valoare maximă angajantă de 45 mil. lei, potrivit unui anunţ la bursă.

Astfel, Fondul poate accesa, condiţionat de acordul băncii şi în conformitate cu prevederile facilităţii de credit, finanţări suplimentare faţă de suma angajantă, fără a putea depăşi însă pe durata contractului, o sumă agregată totală de 245 mil. lei.