Cea mai mare investiţie din România din ultimii ani: Germanii de la B. Braun vor termina în octombrie 2019 prima fază a investiţiei de 120 mil. euro de lângă Timişoara

Autor: Georgiana Mihalache 04.08.2019

B. Braun, subsidiara companiei germane pe piaţa locală, specializată în furnizarea de produse şi servicii medicale, estimează că în 2021 va finaliza construcţia fabricii de 120 mil. euro în localitatea Sânandrei de lângă Timişoara, care va angaja în total 250 de oameni.

„Proiectul COMPASS (Complex for Production, Administration, Shared Services and Regional Supplies – n.red.) reprezintă cea mai mare investiţie a B. Braun în Europa Centrală şi de Est pentru următorii patru ani. Acest complex de ultimă generaţie va beneficia de cele mai noi tehnologii din domeniu. Planul nostru este de a finaliza lucrările de construcţie şi de a începe producţia de soluţii perfuzabile până în luna august a anului 2021“, a declarat Christian Braun, CEO al B. Braun în regiunea Europa de Sud-Est.

Prima fază a proiectului care va fi terminată în toamna acestui an acoperă peste 25.000 mp, iar restul de 12.000 mp vor fi ocupaţi de fabrica de soluţii perfuzabile. Reprezentanţii companiei au adăugat că investiţia pe piaţa locală facilitează accesul grupului pe pieţele din Europa de Sud-Est şi transformă România într-o locaţie strategică a B. Braun în regiune.