Două companii ale grupului Allianz au închiriat 9.000 mp de birouri în parcul de business Globalworth Campus din Capitală

Autor: Cristina Bellu 29.07.2019

Allianz Services şi Allianz Partners, divizii ale grupul german Allianz în România, au închiriat 9.200 metri pătraţi de birouri în cadrul parcului de business Globalworth Campus din Capitală, dezvoltat de Globalworth Real Estate Investments, cel mai mare proprietar de clădiri de birouri de pe piaţa locală, mutarea urmând să devină efectivă începând cu 2020.

„Allianz Services oferă servicii specializate pentru companiile din cadrul Grupului Allianz, cu accent în domeniul operaţiunilor de actuariat, serviciilor financiare, de consultanţă, precum şi automatizare. (...) Cu peste 400 de angajaţi local, avem în plan să extindem operaţiunile în România şi astfel, am optat pentru un  spaţiu de birouri flexibil, care să ne permită dezvoltarea businessului”,  explică Alina Ionescu, Head of Allianz Services Romania.