Doliu în lumea teatrului: Actriţa Florina Cercel a murit la vârsta de 76 de ani

Autor: Ana Obretin 30.07.2019

Actriţa Florina Cercel a murit la vârsta de 76 de ani, marţi, a anunţat Teatrul Naţional Bucureşti (TNB), din echipa căruia aceasta a făcut parte.

"Echipa Teatrului Naţional din Bucureşti anunţă cu adâncă durere că astăzi se desparte de marea actriţă Florina Cercel. După mai bine de 45 de ani de carieră pe scena Naţionalului, «Ţuca» ne părăseşte azi, lăsându-ne tot mai trişti, lipsiţi de prezenţa sa impunătoare, de forţa şi de talentul său incontestabil, de farmecul atâtor roluri memorabile, de dăruirea sa remarcabilă în fiecare apariţie scenică. Vom reveni cu amănunte despre ceremonia funerară. Dumnezeu să o aibă în paza Sa! Rămas bun, Florina Cercel!", se arată în anunţul TNB.