Andreas Treichl, Erste: România nu este pregătită pentru introducerea euro

Autor: Cristian Hostiuc 31.07.2019

Andreas Treichl, preşedintele Erste, spune că România nu este pregătită pentru introducerea euro şi recomandă autorităţilor de la Bucureşti să se gândească bine la acest lucru.

"În următorii ani, situaţia politică şi economică ar putea fi diferită", a menţionat bancherul austriac miercuri, la Viena, la prezentarea rezultatelor grupului Erste pe semestrul întâi 2019.

Mugur Isărescu a declarat la realegerea din 4 iulie 2019 în funcţia de guvernator al BNR, pentru al şaselea mandat, că obiectivul lui în următorii cinci este introducerea euro în România.

Cele mai slabe economii ale Europei au avut de suferit după introducerea euro, cum ar fi Grecia, Italia, Portugalia, dar şi Spania, iar marea câştigătoare a acestei operaţiuni istorice a fost Germania.